Amanita Uranium235

Sunt geamuri deschise-n primavara comunista,
e aerul fara miros si gust,
sunt morti ingropati de eroarea umana,
e frig, atat de frig pe pleoapele
Orasului Pryvyd.

Deschide ochii,
Mamasha,
linistea de aici e asurzitoare,
vantul atomului pasnic a incetat de mult,
e totul sigilat sub sarcofagul mut;
cladirile translucide ard la nesfarsit.

Maty,
Te voi ingropa in grafit, langa ei
in cimitirul din Pompeiiul soviet
de unde poti sa revezi reluat,
norul atomic, divin, in scantei;

Mana ta-i calda in mana mea,
te strang si simt cum te descompui intens,
Mamasha,
stai, magicheskiĭ
nu pleca, sa-ti arat strazile slefuite
mai ramai o clipa, sa vezi
stralucirea
arzand.

Trenurile raman in depou,
Mamasha
ruginesc de pe-acum,
istoria s-a oprit aici -
cu noi, in noi, traieste tragedia
E o oaza de mutatii,
ce ne urla in pantece,
in gat.

Uite caii,
Maty,
galopand prin balti contaminate,
e aerul preistoric in vant,
suntem la inceputuri,
dar tu si eu,
ramanem un gand.